Printre toate palmele luate de la viata, ma străduiesc sa zâmbesc, chiar dacă zâmbetul îmi este amar, chiar dacă înlăuntrul meu curg lacrimi, chiar dacă simt toată greutatea lumii pe umerii mei ...merg mai departe ...și poate va veni ziua când am sa învăț sa pierd oameni,sa învăț ce este resemnarea,am sa învăț sa îmi țin sufletul în palme ,palmele mele, nu palmele oricui, am sa învăț sa sufăr atât cât trebuie, sa nu mai risipesc lacrimi, am sa învăț ca oamenii sunt trecători prin viata mea și oricum ar fi, la sfârșitul călătoriei voi fi doar eu ...cu mine... Uneori, as vrea sa pot plăti indiferentei cu indiferenta, sa iau fără sa dau nimic în schimb,sa fiu în stare sa calc în picioare sentimente ...fără sa-mi pese ...sa răspund lipsei de delicatețe cu cuvinte dure...sa provoc răni,la fel ca cele ce-mi sunt provocate ...sa dau durere, pentru durere...sa curgă lacrimi pentru lacrimile mele...as vrea sa urăsc, dar...nu pot ...știu doar sa iubesc ...asta sunt ...și ma accept asa cum sunt...